Povesti cu talc

Într-o pădure deasă trăia un brad tânăr, verde și înalt, dar care nu era mulțumit cu ceea ce era. În fiecare zi își ridica crengile spre cer și ofta: – Aș vrea să fiu un stejar mare și puternic, să aibă toți umbră sub mine și să mă admire! Un stejar bătrân, de alături, l-a auzit și i-a spus: – Fiecare copac are rostul lui. Nu e nevoie să fii altceva decât ceea ce ești. Dar bradul nu asculta. Se străduia în fiecare zi să își lărgească crengile, să își îngroașe trunchiul, imitând stejarul. În timp, a obosit, crengile i-au slăbit, iar frunzele i-au căzut devreme, înainte de iarnă. Tocmai atunci, o familie de păsări căuta un adăpost. Stejarul era prea bătrân și gol, dar bradul – chiar și obosit – avea ramuri dese și calde. – Aici e perfect! – au ciripit păsările. – Ești exact ceea ce aveam nevoie! Bradul a zâmbit, înțelegând în sfârșit cuvintele stejarului.

 Ca tot e la moda manipularea... cred ca povestea asta se potriveste... la fix... Ion se plimba prin sat in zi de duminica si ajunge in fata casei lui Gheorghe si a Mariei caruia el ii cam purta sambetele de ceva vreme. Ii vede sus pe casa vopsind acoperisul si, dintr-o data ii trasneste o idee:  Isi ia o figura indignata si incepe sa strige : “Pai bine, mai nerusinatilor, tocmai aici v-ati gasit sa o faceti? Nu va e un pic de rusine, ziua in amiaza mare ca sa va vada tot satul ! Tu Gheorghe, nu puteai sa-ti tavalesti  muierea intre patru pereti ? Si tu, Marie, te credeam  femeie serioasa…” Gheorghe : “Da’ ce-ai Ioane, ai inebunit ? Nu vezi ca vopsim acoperisul ? Ce-ti veni ?” Ion : “Asa-i zice acum la ce faceti voi, destrabalatilor ? Atunci ia, fa bine ma Gheorghe si da-te jos si vino langa mine.” Gheorghe, luat repede, se fastaceste si il asculta : se da jos de pe casa si vine pe ulita langa Ion. Ion : “Acu’ ia asteapta nitel pana iti zic eu”. Dupa care pleaca de l...