2024-06-02 Poveste cu talc 11 (orientala)

Trandafirul albastru

Simţindu-şi sfârşitul aproape, împăratul Chinei dorea să găsească un soţ pentru singura sa fiică. Aceasta nu doar că era cea mai elegantă şi cultă fată din ţară, dar era de departe şi cea mai frumoasă. Avea un singur defect: nu voia nicidecum să se mărite.

Dar, cum tatăl său o implora una-ntruna, ea declară că avea să-l accepte drept soţ pe acela care avea să îi aducă un trandafir albastru. De îndată ce aflară despre această condiţie, toţi prinţii şi nobilii tineri din împărăţie se grăbiră să pornească în căutarea unui trandafir albastru. Zadarnică fu însă strădania lor. Pe rând, mulţi renunţară. Mai rămăseseră până la urmă trei.

Cel dintâi era cel mai bogat neguţător din imperiu, mai bogat decât însuşi împăratul. El se duse la cel mai mare alchimist din împărăţie care, cu ajutorul unor soluţii magice şi tot soiul de licori, preschimbă un trandafir alb într-un minunat trandafir albastru. Fără a pierde vreo clipă, negustorul duse trandafirul la palatul imperial. Prinţesa păli, dar apoi, privind trandafirul, zise:

- Dacă un fluture s-ar aşeza pe acest trandafir, ar muri otrăvit.

Şi aruncă trandafirul cât colo cu dezgust.

Cel de-al doilea era conducătorul armatelor imperiale. El ceru celui mai îndemânatic bijutier din lume să facă dintr-un safir cel mai frumos trandafir albastru. Când prinţesa îşi aruncă ochii negri ca tăciunele asupra trandafirului care strălucea parcă învăluit în culorile mării reflectând cerul, zise:

-Tată, nu vezi că nu este un trandafir, ci doar un safir tăiat în formă de floare?

Cel de-al treilea pretendent era fiul celui dintâi dregător, un tânăr frumos, cult şi bun. El îi puse timp de trei luni la lucru pe cei mai buni artişti ai împărăţiei pentru a face din cel mai fin porţelan un trandafir albastru.

-Îl voi păstra pentru că este frumos, zise prinţesa, însă este doar un bibelou.

Astfel, şi cel de-al treilea pretendent fu respins.

într-o frumoasă seară de vară, prinţesa admira de la fereastră apusul de soare, când auzi pe cineva cântând. Era un tânăr poet care trecea pe acolo din întâmplare. Privirile acestuia se întâlniră cu ale prinţesei. Rămaseră amândoi o vreme în tăcere. Apoi, tânărul poet grăi blând:

-  Aş vrea să mă căsătoresc cu tine.

-  Vai mie! răspunse prinţesa Eu sunt fiica împăratului şi am făgăduit să mă căsătoresc doar cu acela care îmi va aduce un trandafir albastru. Până acum nimeni nu a reuşit aceasta.

-  Am să găsesc eu un astfel de trandafir, zise poetul.

În dimineaţa următoare, poetul culese un trandafir alb şi îl aduse împăratului. Acesta i-l înfăţişă fiicei sale râzând. Prinţesa luă trandafirul şi spuse fără cea mai mică ezitare:

- Iată în sfârşit trandafirul albastru!

Impăratului îi trebui ceva vreme să se dezmeticească. Dregătorii şi curtenii începură a murmura:

-Trandafirul acesta nu este albastru... Prinţesa însă le răspunse:

-Nu vedeţi voi bine! Acest trandafir este albastru, v-o spun eu. Priviţi-l mai bine şi veţi vedea că este de un albastru cum nu s-a mai pomenit!

Intreaga curte tăcu. Prinţesa se căsători cu poetul şi fură fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Vedem bine numai cu inima. Ar trebui să ne încredem mai mult în ea.