2024-07-14 Povesti cu talc 31 (africane)

Două poveşti cu crocodili

Cele două poveşti africane care urmează şi care sunt foarte asemănătoare par să trimită, dacă vorbim desprejustiţie, la un soi de lege a firii care, pe scurt, sună cam aşa: ia ce-ţi vine la indemană să apuci.

Prima vine din tradiţia manding. Un crocodil stătea pe malul unui rau, ţinand un copil intre fălci.

Copilul se zbătea şi striga:

— Da-mi drumul! Nu uita că i-am arătat drumul spre rau fiului tău, care se rătăcise in pădure! Lasă-rnă să mă intorc inapoi in sat, la ai mei!

— Degeaba strigi şi te zbaţi, răspundea crocodilul printre dinţi. N-am prea des prilejul să ronţăi un pui de om.

Te-am prins, nu-ţi mai dau drumul.

A apărut deodată un iepure, care auzise cearta şi a spus că va face dreptate. Copilul şi crocodilul s-au invoit.

Copilul a grăit astfel:

— Eram in pădure şi păzeam caprele, cand l-am intalnit pe fiul crocodilului, care se rătăcise. L-am Juat şi l-am adus pană la rau. Dar făţarnicul lui de tată, pe care-l vezi aici, m-a rugat să mă apropii şi să intru in apă, ca fiul lui să poată inota mai bine. Apoi m-a inhăţat in botul lui hidos.

— Şi tu ? l-a intrebat iepurele pe crocodil. Ce ai de zis ?

— Puiul de om a spus adevărul, a răspuns crocodilul, adevărul gol-goluţ, limpede ca lumina zilei. Numai ca euvin şi zic: dacă ai ceva la indemană, trebuie să apuci acel ceva fără şovăire. De ce să laşi să-ţi scape o pradă camai apoi să alergi după ea ? Păstrez copilul pentru masa următoare.

— Adevărat grăit-ai, a spus iepurele. Ca să fac dreptate, am insă nevoie de martori. Staţi aici, nu vă mişcaţi, măintorc intr-o clipă.

Iepurele s-a indreptat spre sat in căutare de martori. Intreg satul l-a urmat pană la rau. Iepurele i-a chemat pe cei doi pri-cinaşi sub un copac. Crocodilul s-a aşezat in partea dinspre sat, lăsand copilul in cealaltă parte, dinspre rau, ca să-i taie calea.

La porunca iepurelui, cei doi au povestit pe rand ce li se intamplase. Pentru a se apăra de invinuirea de

nerecunoştinţa, crocodilul a luat totul de la capăt, zicand:

— De ce să mergi la vanătoare dacă vanatul iţi vine la nas ? Trebuie să iei ce poţi apuca, fără şovăire.

Atunci iepurele i-a intrebat pe săteni:

— N-aveţi nevoie de carne ?

— Oho! Şi incă cum!

— Atunci ce mai aşteptaţi ? Puneţi mana pe crocodil, care e la doi paşi!

Fără să mai aştepte, sătenii s-au năpustit asupra crocodilului, l-au lovit care cu ce a apucat şi l-au ucis.

Povestea mai spune — ceea ce este destul de straniu — că, in vreme ce sătenii imparţeau carnea crocodilului, un caine flămand s-a repezit la copil, care stătea ceva mai incolo, şi l-a prins de beregată.

Povestea, intrucatva schimbată, adică mai complexă şi mai puţin crudă, se regăseşte şi in tradiţia maiinke.

Un vanător intalneşte un crocodil rătăcit undeva pe un munte. Taie crengi, face din ele un pat şi duce crocodilul inapoi, la rau. Animalul il roagă să intre in apă şi—l apucă de picioare.

— Nu mă ucide! strigă omul. Aşteaptă puţin!

Omul cheamă o vacă şi-i cere să judece pricina. Vaca insă, care fusese odată bine hrănită, cu tăraţe şi cu sare, atata vreme cat putuse face viţei, este acum stearpă şi părăsită. Omul nu-i mai dă decat o mană de paie uscate.

Aşa că nici nu vrea să audă.

— Da, spune ea, crocodilul are dreptate. Fiinţa omenească este lipsită de recunoştinţă. Am plecat.

Şi pleacă.

Se iveşte un cal bătran. Şi el, cand era puternic şi bun de muncă, nu manca decat mei, din mana regelui. Acum este bătran, slab, neputincios şi nu capătă decat o mană de paie uscate, din cand in cand.

Nici el nu vrea să vină in ajutorul omului prins intre fălcile fiarei.

— Crocodilul are dreptate, zice calul. Fiinţa omenească este lipsită de recunoştinţă.

Şi pleacă.

Vanătorul, aflat in primejdie de moarte, ii spune crocodilului :

— Aşteaptă! Aşteaptă incă puţin, te rog!

Apare iepurele, iar vanătorul ii istoriseşte şi lui nefericita intamplare.

— Nu vă aud, spune iepurele. Sunteţi prea departe. Veniţi mai incoace, la mal, hai, apropiaţi-vă!

Crocodilul se apropie de mal, iar vanătorul ii spune iepurelui ce s-a intamplat, cerandu-i să facă dreptate.

— Nu pot face dreptate aici, zice iepurele. Trebuie să mergem toţi trei in locul unde s-au intamplat lucrurile.

— Dar omul acesta este prada mea! strigă crocodilul. Una din legile noastre străvechi spune să apucăm ce putem! Să luăm ce se află la indemană!

— Cunosc legea asta, zice iepurele, dar dacă vreţi să fac dreptate, trebuie să mergem acolo unde v-aţi intalnit.

Pornesc la drum. Cum crocodilul merge greu pe pămant, iepurele ii spune vanătorului să-l pună din nou pe patul de crengi, să-l lege zdravăn şi să-l ducă pe cap.

Şi aşa merg tustrei pe camp.

Pe drum, iepurele il intreabă pe vanător:

— Spune, taică-tău nu mănancă carne de crocodil ?

— Ba da.

— Dar maică-ta ?

— Şi ea mănancă.

— Atunci ai carnea in mană! E aici, o duci pe cap! Ce mai aştepţi ?

Vanătorul ucide crocodilul, il taie bucăţi şi—I mulţumeşte iepurelui.

Apoi porneşte spre sat, cu carnea de crocodil pe cap şi cu iepurele alături.

Cand ajunge la marginea satului, vanătorul ii spune iepurelui:

— Ascunde-te şi aşteapta-mă. Mă intorc şi-ţi aduc partea ta.

— Am inţeles, zice iepurele.

Şi se ascunde. Vanătorul ajunge in sat, pune carnea jos şi-şi cheamă cainele.

— Unde mi-e cainele ?

Cainele soseşte in fugă.Vanătorul ii arată ascunzătoarea iepurelui.

— Acolo e un iepure. Du-te şi prinde-l! Repede!

Din fericire, iepurele este neincrezător din fire. S-a gandit dinainte că vanătorul va trimite cainele pe urmele lui.

Cand il aude lătrand, o ia la sănătoasa, spunand in sinea lui:

— Fiinţa omenească este lipsită de recunoştinţă.