2024-08-11 Poveste cu talc 46 (orientala)
Peştera
Un beduin, urmărit de nişte duşmani crunţi, fugi într-acolo unde deşertul era mai aspru şi pietrele mai tăioase. Alergă şi iarăşi alergă şi nu se opri până ce nu auzi că tropotul copitelor de la caii celor care îl urmăreau slăbeşte şi apoi piere cu totul.
Numai atunci aruncă o privire de jur împrejur. Ajunsese într-o înspăimântătoare trecătoare, cu nişte pereţi de granit şi nişte intrânduri de bazalt închis la culoare. Cu multă uimire, descoperi un fel de cărăruie care urca din acea trecătoare.
O porni pe aceasta şi, după puţin timp, se pomeni la gura unei peşteri adânci şi întunecoase. Se strecură în acel loc întunecos cu pas şovăitor.
- Îndrăzneşte, frate! îl încuraja o voce binevoitoare.
În penumbră, beduinul zări un pustnic care se ruga.
- Aici locuieşti? îl întrebă beduinul pe acesta
- Fireşte.
- Dar cum poţi supravieţui în această peşteră, singur, sărac, departe de lume?
Pustnicul zâmbi:
- Nu sunt sărac, am o mulţime de comori.
- Unde?
- Priveşte într-acolo. Pustnicul îi arătă o mică fisură care se deschidea într-unui din pereţii peşterii şi îl întrebă:
- Ce vezi?
- Nimica.
- Chiar nimica? întrebă iar pustnicul.
- Doar un petec de cer.
- Un petec de cer... şi asta nu-ţi pare o comoară minunată?
Comentarii
Trimiteți un comentariu