2024-08-12 Poveste cu talc 47 (orientala)

Apoi le-a spus: „Un om oarecare avea doi fii.  Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!». Iar el le-a împărţit averea.  Şi nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat într-o ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu.  După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă.  Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii.  Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Atunci, venindu-şi în fire, a spus: «Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame!  Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!». 20 Şi, ridicându-se, a mers la tatăl său.

Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău». Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare!  Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!». Şi au început să se veselească.

Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi dansuri. Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta.  El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat».  Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit şi-l implora. El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care ți-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat».  Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu eşti cu mine totdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!»”.  Mt 18,12-14 - Biblia

Comentarii Nicolae Steinhardt:

Dar puterea Tatalui in parabola fiului risipitor? Este de doua ori deplin nedreapta: fata de fiul cel cuminte, care niciodata nu i-a calcat porunca si caruia in veac nu i-a dat un ied sa se veseleasca cu prietenii sai. A socotit firesti truda si ascultarea baiatului de treaba si nu s-a sinchisit candva sa-i manifeste multumirea ori afectiunea-i parinteasca. Nu l-a tratat altfel decat ca pe un simbrias ori o unealta. Iar daca purtarea Tatalui fata de fiul cuminte e izbavitor de rece si nepasator de flegmatica si distanta, apoi fata de celalalt - desfranatul si risipitorul - e scandalos de entuziasta si iertatoare.Nu numai ca-i ingaduie sa se intoarca acasa, dar vazandu-l de departe, alearga la el, ii cade pe grumaz, il saruta, porunceste apoi sa i se dea lui haina cea dintai, inel in mana, incaltaminte in picioare; in sfarsit, junghie vitelul cel ingrasat si se veseleste cu toti casenii, mancand, jucand si cantand.

Numai dreapta nu poate fi numita aceasta partinire a vinovatului.De inteles ar fi iertarea, insa bairamul, zaiafetul, tambalaul (caci auzeau cantecele si tropaiturile de la departare) mai ales raportate la foarte zgarcita afectiune dovedita de celelalte odrasle - nu pot sa nu surprinda si sa nu iste in cugetul cititorului ori ascultatorului parabolei serioase nedumeriri cu privire la felul cum intelege tatal dreptatea.

Pentru a lamuri exempul de mai sus, trebuie sa intelegem lucrul esential: crestinismul reprezinta o trecere de la dreptate la dragoste. Intre Vechiul si Noul Legamant deosebirea din acest punct de vedere este totala: intregul Vechi Legamant ni se descopera axat pe ideea dreptatii, iar cel Nou pe a dragostei si smereniei. Se trece dintr-o tonalitate intr-alta, de pe un taram pe altul. In Noul Testament traieste o cu totul alta lume. Legea, dreptatea, poruncile (tariagul, cele 613 porunci pozitive si negative ale sinagogii) sunt date la o parte si inlocuite cu suflul atotbiruitor al dragostei.In numele si in virtutea ei isi trimie Tatal ceresc Fiul pe pamant, spre a patimi si mantui fiinte atat de putin vrednice de mantuire. Tot asa procedeaza si tatal din parabola fiului risipitor: se bucura peste masura de intoarcerea pacatosului, fiindca ii este mila de el si prin dragoste covarseste simtul de mai mica intensitate si mai putina valoare a dreptatii.