2024-08-13 Poveste cu talc 48 (orientala)

 Prinţesa şi sclavul

Viaţa precum un vis: o frumoasă poveste persană ne vorbeşte despre această spaimă cuibărită in sufletele noastre.

In timp ce se plimba, o prinţesă de rang inalt a zărit un sclav de o frumuseţe fără seamăn. Inima a inceput să-i bată cu putere şi nu s-a mai putut gandi la nimic altceva.

O slujnică isteaţă, care o insoţea peste tot, a băgat de seamă tulburarea prinţesei şi a dorit să ştie ce anume o pricinuise.

— Dragostea a pus stăpanire pe mine, a spus prinţesa. Sunt gata să-mi pierd de bunăvoie cinstea şi chiar viaţa.

— Dragostea pentru un sclav ? a intrebat slujnica.

— Ştiu. Nu mi se ingăduie să mă apropii de el. Dar vederea acestui bărbat m-a ars ca o flacără. Dacă nu-i vorbesc, am să mor in chinuri.

— Ce vrei, de fapt ?

Prinţesa s-a gandit puţin şi a spus:

— Aş vrea să mă bucur de el, dar fără să ştie.

— Ţi-l vom aduce in taină la noapte, a spus slujnica, fără ca el să bage măcar de seamă.

După căderea nopţii, slujnica s-a gătit, s-a parfumat şi s-a dus la sclav, ca şi cum ar fi dorit să petreacă impreuna cu el. Văzand-o tanără şi nurlie, sclavul a rugat-o să se aşeze langă el. Slujnica i-a cerut două cupe de vin, iar el i le-a adus. A turnat apoi in cupa lui un praf adormitor, iar acesta l-a inghiţit fără să simtă nimic.

Curand după aceea, a căzut in nesimţire. Au venit caţiva bărbaţi şi l-au dus in mare taină in odăile prinţesei. A fost imbăiat, inveşmantat in mătăsuri, impodobit cu perle şi aşezat pe un tron de aur.

La miezul nopţii, sclavul a deschis ochii. S-a uitat in jur uluit şi, in timp ce se auzea de undeva o muzică nespus de dulce, a intrebat:

— Unde mă aflu ? Al cui este acest palat ? Dar covoarele ? Şi lumanările cu miros de ambră? De unde vine muzica?

Prinţesa a intrat chiar atunci in incăpere. S-a apropiat de el şi l-a imbrăţişat.

— Sunt mut de uimire, a spus sclavul. Mi-am pierdut şi judecata, şi viaţa. Nu mă mai aflu in această lume, dar nici in cealaltă.

Buzele delicate ale prinţesei s-au deschis, lăsand sa se vadă dinţii fără cusur.

— Ţi-e sete ? a intrebat ea.

— Cumplit de sete.

— Pofteşte şi bea vin.

Şi i-a intins o cupă cu vin rece, care mirosea imbătător ca florile nopţii. Toată noaptea, soarele vinului a strălucit la lumina lumanărilor. Toată noaptea, privirea rătăcită a sclavului a mangaiat chipul prinţesei. Toată noaptea, prinţesa s-a iubit cu el, cu patimă şi suspine.

Sclavul a rămas in această stare de vis pană in zori. Atunci, un alt praf pus in cea din urmă cupă cu vin l-a adormit, a fost dezbrăcat de veşmintele de dragoste şi dus in incăperile sclavilor, unde locuia.

Cand s-a trezit, a scos un strigăt de spaimă. Ceilalţi sclavi s-au mirat.

— Unde suntem ? a intrebat.

— Cum aşa, unde suntem ?

— Ce s-a intamplat ? Ajutor!

— S-a luminat de ziuă. De ce strigi ? De ce te temi ?

— Ce am văzut eu nu poate vedea nimeni, nimeni!

— Dar ce anume ai văzut ? Povesteşte-ne!

Sclavul, care simţea incă pe braţe miresmele nopţii, a incercat să le istorisească intamplările nemaipomenite prin care trecuse. Numai că nu-şi găsea cuvintele. Nu făcea decat să baiguie:

— Nu vă pot spune... Sunt năucit... Ceea ce am văzut, am văzut pe cand locuiam in alt trup. N-am auzit nimic, deşi am auzit totul... N-am văzut nimic, deşi am văzut totul...

— Ai visat! a spus alt sclav.

— Nu ştiu dacă am visat. Nu ştiu dacă eram ameţit. Spunand acestea, sclavul s-a ridicat şi s-a indreptat spre uşă. Tovarăşii săi l-au intrebat:

— Unde te duci ?

— Nu ştiu unde mă duc. Ştiu doar că trebuie să plec. Trebuie să plec negreşit.

Insă nu i se ingăduia să părăsească palatul şi serviciul prinţului. Totuşi, nimeni nu l-a oprit cand a străbătut curtea şi a ieşit pe poarta cea mare. Poate că prinţesa dăduse vreo poruncă paznicilor de dimineaţă.

Sclavul s-a pierdut in zare. A mers multă vreme şi şi-a petrecut zilele cutreierand astfel ţară după ţară. Călătorii care l-au intalnit spuneau că era „năuc". Vorbea despre vremea „cand era in viaţă", adăugand că petrecuse o noapte intreagă alături de o prinţesă neasemuită.

— Am văzut-o şi n-am văzut-o, spunea. Am atins-o fără s-o ating. Am iubit-o, dar n-arn iubit-o. Nu se află in lumea aceasta ceva mai de mirare decat un lucru care nu este nici limpede, nici intunecat.

Nu spunea mai mult. Mergea, manat de propriul său delir. Şi nici măcar nu ştia ce caută.

*Povestea seamna foarte bine cu una din 1001 de nopti!