2024-08-31 Poveste cu talc 59 (orientala)

 Omul care aduce ploaia

Dacă tot vorbim de ordinea aparentă a lumii, să mai rămanem o clipă in tovărăşia aceluiaşi personaj, de această dată sub numele cel vestit de Nastratin Hogea.

Se spune că intr-o zi, in Persia, in vremea unei secete cumplite, a venit la el un grup de oameni care l-au intrebat dacă nu cumva ştie cum anume poate fi adusă ploaia.

— Fireşte că ştiu, a spus el.

— Hai, repede, spune-ne ce e de făcut.

Nastratin a cerut să i se aducă un lighean plin cu apă, ceea ce s-a şi făcut, nu fără greutate. Cand a fost adus ligheanul, şi-a scos cămaşa şi, spre uimirea tuturor, a inceput s-o spele cu mare grijă.

— Ce! au inceput să strige cu toţi. Am adunat toată apa care ne mai rămăsese, iar tu o foloseşti ca să-ţi speli hainele!

— Nu vă speriaţi, a răspuns Nastratin, ştiu eu ce fac. In ciuda insultelor şi ameninţărilor, Nastratin nu s-a grăbit deloc. Şi-a spălat bine cămaşa, apoi a spus:

— Am nevoie de incă un lighean cu apă.

Oamenii au inceput să strige şi mai tare. De unde să scoată incă un lighean cu apă ? Şi pentru ce ? O luase cumva razna ?

Nastratin nu şi-a pierdut cumpătul şi s-a incăpăţanat să ceară incă un lighean cu apă.

— Ştiu bine ce fac, spunea.

Oamenii au căutat peste tot, au stors lutul din fantani, au luat apa de la gura copiilor şi au izbutit să umple cel deal doilea vas.

Nastratin şi-a băgat haina in apă şi a clătit-o cu grijă.

Toţi se uitau la el inmărmuriţi, nemaiavand putere să strige.

Nastratin le-a cerut apoi să-l ajute să răsucească veşmantul, ca să-l poată stoarce cat mai bine, după care l-a dus in curticică şi l-a atarnat pe o franghie, la uscat.

Indată după aceea, cerul s-a acoperit de nori groşi şi a inceput să plouă.

— Poftim, a spus liniştit Nastratin. Aşa păţesc de fiecare dată cand imi pun cămaşa la uscat.