2024-09-17 Poveste cu talc 64 (occidentala)

 Lanţul şi pieptenele

Trăiau odată undeva în lumea aceasta doi soţi a căror iubire nu încetase să crească după ce se căsătoriseră. Erau tare săraci, dar fiecare dintre ei ştia că în inima celuilalt ardea câte o dorinţă neîmplinită. El avea un ceas de aur moştenit de la tatăl său şi visa să cumpere pentru el un lanţ din acelaşi metal preţios; ea avea părul lung şi blond şi visa un pieptene de sidef pe care să şi-l poată aşeza în plete ca pe o diademă.

Cu trecerea anilor, el se gândea tot mai mult la acel pieptene, în vreme ce ea aproape că uitase de el, gândindu-se doar cum ar putea cumpăra lanţul de aur pentru el.

De multă vreme nu mai vorbeau despre aceasta, dar înlăuntrul lor nutreau în taină speranţa împlinirii visului imposibil.

În dimineaţa celei de-a zecea aniversări a căsătoriei lor, soţul îşi văzu soţia venindu-i înainte surâzătoare, având însă capul aproape ras, fără cosiţele ei lungi şi frumoase.

- Ce ai făcut cu părul, draga mea? O întrebă el plin de uimire.

Femeia îşi deschise larg mâna în care strălucea un lanţ de aur.

- L-am vândut pentru a cumpăra lanţul de aur pentru ceasul tău.

- Oh, draga mea, ce ai făcut? mai zise bărbatul deschizând şi el mâna în care strălucea un preţios pieptene de sidef. Eu am vândut ceasul pentru a-ţi cumpăra pieptenele!

Şi se îmbrăţişară pur şi simplu, dându-şi seama cât erau de bogaţi avându-se unul pe celălalt.