2024-10-03 Poveste cu talc 67 (occidentala)

 Ochiul dulgherului

Într-un sat, era odată, cu multă vreme în urmă, un dulgher care avea un atelier. Într-o bună zi, în timp ce meşterul lipsea, uneltele sale ţinură mare sfat.

Se sfătuiră viu şi îndelung, ba chiar se ciondăniră un pic. Voiau să scoată unele unelte din cinstita lor adunare.

Unul dintre ele cuvântă:

- Se cade să-1 alungăm pe fârtatul Ferăstrău, întrucât muşcă şi ne face dinţii să scrâşnească. Mai fioros ca el nu este nimica-n lume.

Se vârî în vorbă şi altul:

- Nu mai putem să o suferim în mijlocul nostru pe surata Rindea: şi ea este tăioasă din fire şi cam meticuloasă, aşa încât smulge toate aşchiile care îi ies în cale.

- Fârtatul Ciocan - se ridică încă unul - are un fel de-a fi cam greu de suportat fiindcă e iute la mânie. Aş zice că este un bătăuş. Loviturile sale neîncetate sunt supărătoare şi îi înfurie pe toţi. Să-1 alungăm aşadar!

- Ce să mai zicem despre Cuie? Oare poate cineva trăi din pricina ascuţitelor Cuie? Să plece de la noi! La fel şi Pila şi Raşpelul. Să trăim alături de acestea este un adevărat chin. Să alungăm şi Glaspapirul, a cărui noimă pare a fi doar aceea de a-i zgâria pe ceilalţi!

Astfel grăiau între ele cu tot mai mare înflăcărare uneltele dulgherului. Vorbeau toate deodată. Ciocanul ar fi vrut să alunge pila şi rindeaua, care la rându-le voiau să zvârle de acolo cuiele şi ciocanul şi aşa mai departe. La sfârşitul adunării, toţi i-ar fi alungat pe toţi.

Sfatul fu însă pe neaşteptate întrerupt de sosirea dulgherului. Toate uneltele tăcură când îl văzură apropiindu-se de tejgheaua la care lucra îndeobşte. 

Omul nostru luă o scândură şi o tăie cu Ferăstrăul muşcător. O dete pe Rindeaua care smulge toate aşchiile. Surata Secure care loveşte cu cruzime, fârtatul Raşpel cu limba aspră, fârtatul Glaspapir care răzuieşte şi zgârie fură de îndată şi ele puse la treabă.

Dulgherul nostru luă apoi suratele Cuie împunsătoare din fire şi pe fârtatul Ciocan care izbeşte şi loveşte.

Slujindu-se de toate uneltele sale îndărătnice, făcu un legănel - un leagăn nespus de frumos gata să primească în el un copilaş ce avea să se nască, gata să îmbrăţişeze Viaţa.

Dumnezeu ne priveşte cu ochiul dulgherului.