2024-11-17 Poveste cu talc 70 (occidentala)

 Rugăciunea

Andrei nu avea decât o singură dorinţă, aceea de a primi o bicicletă, şi anume acea bicicletă galbenă cu multe accesorii pe care o văzuse într-o vitrină din oraş. Nu mai putea să şi-o scoată din minte. Vedea acea bicicletă şi în vis, şi în cacaoa de dimineaţă, şi în portretul lui Carol cel Mare zugrăvit în manual.

Dar mama lui Andrei avea atâtea altele de achitat şi cheltuielile creşteau zi de zi. Cu siguranţa nu ar fi putut cumpăra o bicicletă atât de scumpă ca aceea pe care o visa el.

Andrei ştia greutăţile mamei sale şi, de aceea, se hotărî să-i ceară bicicleta ca dar de Crăciun direct lui Dumnezeu. În fiecare seară, Andrei adăuga la rugăciunea sa următoarele cuvinte: „ Adu-ţi aminte să-mi dai bicicleta cea galbenă de Crăciun. Amin. “

În fiecare seară, mama îl auzea pe Andrei cum se ruga pentru a primi bicicleta cea galbenă şi în fiecare seară clătina cu tristeţe din cap. Mama ştia că pentru Andrei Crăciunul va fi o zi cu multă durere. Bicicleta avea să lipsească, iar copilul avea să fie tare dezamăgit.

Sosi şi Crăciunul şi, fireşte, Andrei nu primi nici o bicicletă.

Seara, copilul îngenunche ca de obicei lângă pătuţ pentru a-şi spune rugăciunile.

- Andrei - îi spuse cu blândeţe mama - credea trebuie să fii nemulţumit pentru faptul că nu ai primit bicicleta ca dar de Crăciun. Sper însă că nu eşti supărat pe Dumnezeu pentru că nu a răspuns la rugăciunile tale.

Andrei îşi privi mămica.

- Ah, nu, mămico. Nu sunt supărat pe Dumnezeu. El a răspuns la rugăciunile mele, spunând „ nu “.